Puţină lume cunoaște faptul că dacă locuinţa nu este izolată corespunzător, până la 40% din căldura totală dintr-o casă se pierde prin pereţi. Același lucru se întâmplă și cu răcoarea pe care vrem să o păstrăm în timpul verii. 

De aceea, poate ar fi indicat ca înainte de toate, să te asiguri că deja cunoşti toate caracteristicile clădirii pe care vrei să o termoizolezi. Orice lucrare de izolare termică presupune o astfel de cercetare în prealabil pentru a alege cea mai bună soluţie pentru termoizolare.

Pentru lipirea plăcilor din polistiren, îmbunătăţirea izolaţiei termice a pereţilor exteriori sau renovarea faţadelor, adezivii termoizolanţi sunt de mare ajutor. Folosind un astfel de adeziv, izolaţia termică este mult mai bună şi se pot reduce și costurile pentru încălzire. Potrivit specialiștilor, adezivul nu are doar rolul de a fixa placa de polistiren cum probabil ai crezut, ci contribuie la termoizolarea locuinței, împreună cu polistirenul. Există două tipuri de adeziv pentru astfel de lipiri: cel sub formă de mortar adeziv, ambalat la sac și cel sub formă de adeziv poliuretanic, la tub. Specialiștii afirmă că în cazul ambelor tipuri, un adeziv cu adevarat bun trebuie să întrunească o serie de caracteristici: să aibă o foarte bună aderență la stratul suport, să fie rezistent la îngheț, la apă și la intemperii, permeabil la vapori dar rezistent la șocuri mecanice, să nu alunece și, nu în ultimul rând, să aibă bune proprietăți de

termoizolare. Pe piața de profil se găsește o gamă largă de adezivi, atât sub forma de mortar, cât și poliuretanic. Dacă nu știți ce să alegeți, noi vă recomandăm gama noastră de adezivi pentru termoizolații.

Pentru mărirea rezistenței polistirenului de fațadă la șocurile mecanice, la forțele de compresie și tracțiune care apar pe fațade, dar și pentru oprirea pătrunderii razelor UV, polistirenul de fațadă se lipește de perete cu adeziv de polistiren, se fixează în dibluri, după care se aplică plasa de armare înglobata în adezivul de polistiren și se trage al doilea strat de adeziv.

Adezivul potrivit poate fi economic și rezistent pentru izolația pe care urmează să o faci. Cel pentru polistiren se poate depozita până la 1 an în spațiile uscate. Suportul de aplicare a adezivului trebuie să fie nedeformabil, fără straturi aderente și obligatoriu foarte curat. 

 

SHARE

Cea mai bună OFERTĂ

Ai nevoie de materiale de construcții de cea mai bună calitate? Ai ajuns unde trebuie.

ADEPLAST

Cel mai important producator roman de materiale de construcţii cu patru platforme industriale, Adeplast este lider in tara, cu multiple recunoasteri in toata Europa.

Distribuitori

Distribuitori
Politica Cookie | Modifică preferințele privind COOKIE-urile
AdePlast © 2018. Toate drepturile sunt rezervate.