Dacă te-ai hotărât să-i dai o nouă utilitate balconului și vrei să-l transformi într-un spațiu închis,  sunt câteva aspecte pe care trebuie să le iei în considerare.

Acesta poate completa spațiul disponibil din bucătărie sau cameră. Însă, pentru a te bucura de aceste beneficii și pentru a evita apariția unor probleme ulterioare, lucrările trebuie să fie realizate corect și calitativ. Igrasia și mucegaiul sunt frecvent întâlnite în cazurile în care balcoanele închise nu sunt izolate corect. În cazul balcoanelor, termoizolația și hidroizolația sunt deosebit de importante. Contrar unei păreri destul de răspândite, montarea geamurilor termopan nu este suficientă pentru a asigura confortul termic necesar.

Termoizolația balconului

Termoizolarea este cel mai important aspect în această situație. Balconul este o continuare a plăcii de beton interioare și are rolul unei punți termice. Betonul este un slab izolator termic care face legătura între temperatura de la exterior și cea din interior.

Această operație, efectuată corect, va oferi confortul termic necesar și va împiedica apariția condensului de la interior și a problemelor ulterioare care pot rezulta de aici. Condensul este principala cauză a mucegaiului, a umezelii crescute din pereți, a deteriorării zidăriei.

Termoizolația trebuie aplicată atât pereților balconului, cât și podelei și tavanului. Materialele cel mai utilizate în acest sens sunt polistirenul, vata minerală și BCA. În cazul polistirenului, se recomandă cel de tip expandat, cu o grosime de 2 sau 3 centimetri.

Indiferent de materialul folosit, este deosebit de important ca în urma termoizolării să nu existe puncte neacoperite, în special în zonele de îmbinare a pereților cu tavanul sau podeaua. Acest lucru va reduce calitatea izolației într-un procent destul de mare.

Pentru termoizolarea pardoselii se recomandă aplicarea unui strat de polistiren extrudat sub șapă. Acesta are o rezistență crescută la compresiune fiind potrivit pentru trafic intens. În plus, nu-și va schimba simțitor valorile termoizolante, chiar supus la temperaturi crescute sau îngheț. Sunt recomandate plăcile de 3 sau de 5 centimetri grosime. O placă mai groasă va asigura o termoizolație mai eficientă.

Hidroizolația balconului

Balcoanele sunt expuse la umiditate, de unde și riscul mai crescut de infiltrații. Asigurarea unei hidroizolații de calitate va crește durabilitatea zidăriei și va ajuta la păstrarea unui ambient interior calitativ din punct de vedere sanitar.

Un produs hidroizolator eficient trebuie să fie impermeabil, hidrofob și compact. Printre soluțiile moderne de hidroizolare întâlnim membrana hidroizolantă minerală, o variantă mai puțin cunoscută, dar eficientă.

În cazul în care balconul de deasupra este deschis, stabilește cu locuitorii hidroizolarea planșeului.

Astfel, înainte de a pune în practică acest proiect asigură-te că urmezi în mod corespunzător tehnicile de amenajare și izolare. O lucrare de proastă calitate va aduce cu sine o multitudine de neplăceri. Alege să investești într-o lucrare de calitate, care va satisface nevoile tale pe termen lung.

 

SHARE

Cea mai bună OFERTĂ

Ai nevoie de materiale de construcții de cea mai bună calitate? Ai ajuns unde trebuie.

ADEPLAST

Cel mai important producator roman de materiale de construcţii cu patru platforme industriale, Adeplast este lider in tara, cu multiple recunoasteri in toata Europa.

Distribuitori

Distribuitori
Politica Cookie | Modifică preferințele privind COOKIE-urile
AdePlast © 2018. Toate drepturile sunt rezervate.