Anotimpul rece ne împinge să ne gândim la soluții pentru păstrarea căldurii în interiorul casei. Pentru ca o clădire să beneficieze de căldura optimă şi pentru ca cei care locuiesc în ea să se bucure de condiţii optime de trai, s-au parcurs deja toate etapele necesare. S-a construit casa acordându-se o mare atenţie izolaţiei, s-au ales materiale de construcţie de calitate, adaptate zonei şi construcţiei, s-a montat un sistem de încălzire potrivit, s-au eliminat toate căile de pierdere a căldurii. Însă, în timp, pot apărea modificări la: izolaţie, tâmplărie, acoperiş, podea.

Căldura în casă

Fiecare casă ar trebui să aibă sistemul de încălzire adaptat suprafeţei şi condiţiilor meteorologice specifice zonei. Centrala termică trebuie aleasă de către un specialist, astfel încât să facă faţă cerinţelor, de asemenea şi sistemul de încălzire, respectiv caloriferele sau încălzirea prin podea.

Dacă toate acestea sunt asigurate, normal ar fi ca în casă să se poată înregistra temperatura optimă, iar costurile facturilor să nu demonstreze că este un consum masiv, nejustificat. Însă dacă se sesizează variaţii de temperatură, costuri mari ale facturilor, pierderi de căldură, atunci ar trebui demarat un proces de reevaluare a construcţiei. Casa nu poate fi acoperită cu o peliculă care ar avea rolul de a anula orice fisură şi loc prin care se pierde căldura, în consecință se va recurge la verificări minuţioase şi la remedieri.

Acoperişul

Se va verifica acoperişul, începând cu materialele alese pentru învelirea acoperişului, se va verifica podul sau mansarda pentru a se descoperi eventuale goluri în izolaţie sau infiltrări de apă. Se va verifica coşul de fum, ca nu cumva să se fi dislocat vreo componentă a sistemului în care este montat. Orice problemă la acest nivel, poate genera pierderi de căldură, deci vor fi remediate. Se va verifica şi sistemul de recoltare a apei, scurgerile şi burlanele.

Tavanul

Fiecare pată sau fisură sesizată pe tavanul unei camere, impune verificări. Se va desface zona afectată şi se va remedia problema sesizată, refăcându-se izolaţia.

Pereţii

Se începe cu verificarea tencuielii exterioare, după se analizează tencuiala interioară, iar dacă se constată fisuri sau pete care demonstrează infiltrări de apă, se va demara un proces de reparare şi remediere a izolaţiei şi tencuielii.

Podeaua şi beciul

Dacă podeaua a suferit avarii, iar dacă în beci a cedat izolaţia, atunci pierderile de căldură sunt masive. Se va desface zona cu probleme şi se vor îndepărta elementele avariate, urmând a se reface cu materiale noi, vizând foarte mult izolaţia. În cazul parchetului se va acorda o mare atenţie fiecărei modificări sesizate la textura plăcilor.

Tâmplăria

Odată cu trecerea timpului, tâmplăria ferestrelor şi a uşilor va suferi transformări. Se va verifica minuţios fiecare fereastră şi uşă, atât interioară, cât şi exterioară şi se vor face reparaţiile şi schimbările necesare.

Sursele de ventilaţie

În cazul în care construcţia este prevăzută cu surse de ventilaţie, luminatoare sau ieşiri de urgenţă, se vor verifica şi se vor face reparaţiile şi modificările impuse.

Verificând astfel fiecare părticică a casei, se pot descoperi foarte uşor căile de pierdere a căldurii. Apelând la echipe de specialişti, aceste probleme pot fi remediate, astfel încât clădirea să fie sigură, să i se întărească rezistenţa în faţa intemperiilor şi să se stopeze pierderile de căldură şi facturile mari. Astfel se asigură confortul termic al celor care locuiesc în casă, căldura fiind păstrată în interior.

 

SHARE

Cea mai bună OFERTĂ

Ai nevoie de materiale de construcții de cea mai bună calitate? Ai ajuns unde trebuie.

ADEPLAST

Cel mai important producator roman de materiale de construcţii cu patru platforme industriale, Adeplast este lider in tara, cu multiple recunoasteri in toata Europa.

Distribuitori

Distribuitori
Politica Cookie | Modifică preferințele privind COOKIE-urile
AdePlast © 2018. Toate drepturile sunt rezervate.