Izolarea locuinței tale reprezintă un lucru necesar dacă vrei să micșorezi pierderile de energie și pătrunderea zgomotului în interior. Totuși, când ajungi în acest punct, cu siguranță te întrebi care este cea mai bună metodă pentru tine: izolarea interioară sau cea exterioară a pereților?

Trebuie să te informezi cât mai bine, iar acest articol te va ajuta să înțelegi avantajele, cât și dezavantajele ambelor tipuri de izolări. Nu există o variantă mai bună sau mai puțin bună, ambele tipuri de izolări ale pereților fiind recomandate, însă cu siguranță una se va potrivi mai bine pentru clădirea ta, ținându-se cont de anumiți factori: rezultatul final pe care dorești să îl obții, amplasarea clădirii etc.

Izolarea interioară 

Izolarea interioară are, în primul rând, un avantaj pe care majoritatea persoanelor îl caută: costă mai puțin în comparație cu izolarea pereților exteriori. Totuși, când alegi acest tip de izolare, trebuie să știi faptul că punctul de îngheț va fi mutat în interiorul pereților (punctul de rouă).

După cum spuneam, costurile sunt mai reduse pentru izolarea interioară, nefiind o lucrare atât de complicată. Nu sunt necesare schele metalice și nu necesită autorizații speciale.

Un dezavantaj este acela că pierderile de energie vor fi puțin mai mari decât în cazul izolării exterioare. În plus, vei pierde câțiva centimetri din spațiul locuinței tale, în funcție de grosimea plăcilor cu care alegi să execuți termoizolarea.

Izolarea exterioară 

Izolarea exterioară este una mult mai eficientă decât cea interioară. În primul rând, pierderile de energie înregistrate vor fi mult mai mici și spațiul de locuit nu va fi afectat sau redus. În plus, punctul de îngheț/de rouă va fi mutat în exteriorul clădirii. Un material de foarte bună calitate pe care merită să îl iei în considerare atunci când ai o asemenea lucrare este polistirenul expandat din gama noastră de polistiren, un produs care vine cu numeroase avantaje. De asemenea, puteți opta și pentru vata minerală bazaltică, un produs cu proprietăți izolatoare și ignifugante ridicate. 

Ce alegem?

Indiferent de tipul de izolare pe care îl alegi pentru clădirea ta, e bine să ai în vedere informațiile de mai sus. Alege în funcție de bugetul tău, dar nu face niciodată rabat de la calitate. Lucrează cu materiale de la cei mai buni producători, deoarece termoizolarea este o lucrare care trebuie să reziste în timp și care să îți satisfacă nevoile.

Când faci această investiție gândește pe termen lung, deoarece o termoizolare de calitate vine cu numeroase avantaje pe termen lung. Dacă este făcută corect și cu materiale foarte bune, termoizolarea te va ajuta să economisești bani, energie și vei locui într-o casă cu un climat sănătos.

 

SHARE

Cea mai bună OFERTĂ

Ai nevoie de materiale de construcții de cea mai bună calitate? Ai ajuns unde trebuie.

ADEPLAST

Cel mai important producator roman de materiale de construcţii cu patru platforme industriale, Adeplast este lider in tara, cu multiple recunoasteri in toata Europa.

Distribuitori

Distribuitori
Politica Cookie | Modifică preferințele privind COOKIE-urile
AdePlast © 2018. Toate drepturile sunt rezervate.